Imn prieteniei
Un suflet călător prin labirintul vieţii,
Prinzi aripi de lumină în anii tinereţii.
Chiar dacă uneori pare prea crudă viaţa,
Prietenia-i sfântă; şi îţi redă speranţa.
E greu să afli-n lume sufletul tău pereche,
Un alter-ego, din vremea cea mai veche;
Să-ţi intuiască gândul, chiar şi pe cel ascuns,
Să desluşească-n tine taine de nepătruns.
Păpuşile de pluş, cărţile cu poveşti,
Sunt primii tăi prieteni. Apoi, te tot gândeşti:
-Oare ce se ascunde după-al copilăriei prag?
Deschizi ochii spre lume...şi totul este vag.
Apare-un călător ce are o dilemă,
Şi-analizezi cu el problemă cu problemă.
Dezleagă pentru tine taina unei priviri
Pătrunsă de fiorul celor dintâi iubiri.
Lin şi firesc, viaţa-şi urmează cursul.
Eşti foarte fericit, dar te îneacă plânsul.
Vrei să discerni corect ce-i bine de ce-i rău,
Dar iată! ăsta pare, momentul cel mai greu.
M-am întrebat adesea dacă în lumea mare
Prietenia este sau nu întâmplătoare.
Prietenii împart aceleaşi idealuri;
Şi merg mână în mână prin ale vieţii valuri.
Închin aceste versuri cu gând curat, uşor,
Prietenilor vechi, de care-mi este dor.
Şi răsfoiesc adesea, cu drag albumul meu,
Fiind azi fericită că n-am păreri de rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu