Remember sunshine!

Spre tine alerg, cand am nevoie de raspunsuri, cand vreau sa-mi linistesti gandurile tulburi, sa-mi spui cu asa usurinta ca lucrurile sunt simple si firesti si ca rasaritul exista in fiecare zi.
Desi nu ma pricep sa folosesc prea bine culorile pentru a-ti oferi cele mai frumoase tablouri ale sufletului meu, nu am intotdeauna ganduri si sentimente inalte, asa, ca ale tale, pe care sa le transform in cele mai alese gesturi....
Scuza-ma daca par ca uit de tine sau daca nu-ti respect libertatea asa cum iti doresti,sunt foarte des mult prea egoista.
Iarta-ma, inca nu am ajuns la capatul invataturilor din care sa culeg mai multa intelegere de sine, ca ma pierd uneori in drumul spre mine.
Si totusi, iti multumesc ca ai rabdare cu mine, ca ma asculti si ma ajuti sa ma inteleg, ca nu renunti la mine, chiar daca....
O sa invat sa traiesc mai mult frumusetea lucrurilor simple, sa te zbor mai des spre portocaliu, sa-mi fiu asa cum imi doresc si sa-ti arat mai bine ca, pentru tine, chiar as prinde in palme o stea arzatoare, doar sa te simti fericita.

Pagini de jurnal

Pagini de jurnal

Imi amintesc de vremea cand ascundeam, intentionat, bineinteles jurnalul sub covor, ca tu sa descoperi denivelarile si sa-l gasesti intamplator. Vai, ce sfiala, ce texte legate de intimidate, ce rugaminti sa nu citesti!…Iar tu, triumfator, savurai fiecare cuvant, crezand ca ma divulg. Naivitate dulce, citeai intocmai ce doream eu sa afli si-mi era greu sa-ti spun.

Mai tarziu, caiete intregi au suportat ganduri aiurea, nebunii, iluzii, sperante, secrete, fiori. Toate in momente cheie in viata. In mod normal, fiecare zi e importanta si ar trebui insemnata undeva, pentru ca e o frantura din viata ta, dar, daca am reusi sa monitorizam chiar tot, am fi scriitori de romane, am recrea personaje si lumi.

Eu descopar in jurnalele mele framantari pe care nici nu mi le amintesc prea bine, uneori ma intreb daca au existat cu adevarat sau sunt din “alt film”, nici macar spectator nu ma regasesc mereu. Si totusi au fost candva parte din mine, m-au facut sa zambesc sau sa plang. Acum am alta viziune, alte probleme, alte prioritati si nu mai par importante acele evenimente, ma intreb cum au putut sa ma afecteze macar astfel de banalitati…

Dar la vremea aceea, aveau amploare, erau chiar esentiale pentru mine, si atunci, printr-o logica simpla, de bun simt, ar trebui sa presupun ca ultimile zile cumplite, incarcate negativ la maximum, de zbucium si consum nervos, care mi-au mancat ani din viata, vor fi tot niste fleacuri la un moment dat. Si daca constientizez lucrul asta, de ce ma mai enervez si imi complic existenta acum? Pentru ca asa e firea umana? Dar nu toti oamenii pun pret pe vorbe, pe promisiuni, pe prietenie, pe respect, si totusi traiesc fericiti in ignoranta lor. Si atunci, ei sunt mai fericiti? Nu stiu, dar stiu ca eu nu ma simt fericita acum si nici nu mai stiu ce inseamna asta.

Jurnalul meu pastreaza dovada noptilor cand pluteam de fericire…sau a zilelor cand ne certam, si asta este semn ca traiam…iar acum, blancurile din caietul meu, arata ca… ce? Ca nu mai am nimic de spus? Cum oare, cand mie imi vine sa tip, sa strig in gura mare ce durere am sau ce ma bucur ca am vorbit la telefon cu cineva drag. Am inceput sa amalgamez (exista termenul!?) lucrurile marunte cu cele grave, sa nu le mai pot separa si sa traiesc un haos care ma oboseste si imi tulbura lumea.

Eu am nevoie de echilibru, si tu, axul meu, nu esti aici. Mi-e ciuda si ma doare ca nu am invatat mai de mult sa construiesc un suport numai al meu si la nevoie sa ma agat de el. Sunt in deriva, nu stiu nici daca e devreme, nici daca e tarziu, nici daca mi-e bine sau rau, nici macar de ce scriu…

Cand vii acasa, sa nu te miri ca am asezat in sufragerie un covor mare cat camera, desi nu e la moda si nu se asorteaza…e semn ca imi doresc sa simti din nou denivelari sub picioare si sa gasesti jurnalul meu, ascuns, din intamplare…e semn ca mi-e dor de vremea cand erai langa mine si te prefaceai ca ma crezi asa naiva sa uit jurnalul sub covor…

In seara asta nu mai postez

In seara asta nu mai postez!!! Nu mai scriu nimic. Nu voi mai scrie despre prapastia dintre noi si nici despre cum ne certam aproape zilnic. Nu voi mai scrie despre cat de mizer ma fac sa ma simt reprosurile tale, atat de crude si nemeritate. Nu voi mai scrie despre foamea de tine ce ma mistuie pe dinauntru lasand cu fiecare refuz tacit din partea ta cratere adanci in sufletul meu. Nu-ti voi mai dedica poezii si nici cantece pline de romantism mucegait. Nu voi mai scrie nici despre doleantele mele atat de putin implinite incat am inceput sa renunt la ele una cate una. Nu voi mai plange tacut deasupra tastaturii lasand lacrimile sa se transforme in cuvinte.
In seara asta nu mai postez! In seara asta beau un rachiu si ma gandesc la tine.... Iubita Mea Imaginara.

Ratiunea tradeaza!

"-S-a facut tarziu,trebuie sa plec."
Si a plecat.
Dupa primii pasi a avut o tresarire si a schitat un zambet trist,ca pentru cei ce raman sa se lupte cu furtuna pe care o lasa in urma. A mai facut cativa pasi si simtea cum nu isi mai poate controla corpul. O parte din el isi dorea sa o ia la fuga spre necunoscutul ce i se deschide in fata, iar cealalata jumatate isi dorea sa ramana acolo, ca timpul sa fie cel care se scurge peste el...
Mi-am amintit atunci cateva randuri dintr-o carte pe care am citit-o: "Uneori, sufletul e tradator de ratiune". Il frustra faptul ca e de acord, ca stie, ca traieste; si simte aceasta tradare. Si in final o accepta cu capul plecat in fata asa zisei sorti. S-a mintit de atatea ori aducand ca si argument in discutii, soarta, dar o facea cu foarte mare nonsalanta, tocmai ca se se apere si sa nu lase loc de interpretari.
Astfel a reusit sa mearga mai departe.Sa fie insasi soarta cea care il ajuta de data aceasta, sa nu arunce priviri in urma lui?E fericit si se simte implinit pentru ca de data asta ratiunea nu il tradeaza???
Zambetul lui uneori se preschimba, un zambet de complicitate, un zambet de om implinit. Si merge mai departe..
Un alt gand ii strafulgera mintea. Oare exista posibiltatea sa traiasca si reversul medaliei, se intreaba. Vrea sa stie daca se poate ca si ratiunea sa fie tradatoare de suflet. Dar ii este tema sa se autochestioneze. Stie deja raspunsul...
Dar merge mai departe...

Secretul...

"Undeva, intr-o alta lume traia Secretul. El statea acuns in casa lui mica, neavand nevoie de nimic, doar de liniste si de uitare – astea erau lucrurie care il faceau fericit. De multe ori prin fata casei lui treceau Curiozitatea, Increderea, Nestiinta, Iubirea, Nebunia, Pasiuneal, Frica si multi altii, dar de fiecare data Secretul stingea lumina si se ascundea cat mai bine, dorind sa se creada ca acolo nu este nimeni, ca este o casa parasita. Avea o singura prietena: pe Incredere. Din cand in cand aceasta mai venea la el si povesteau. Doar in preajma ei Secretul se simtea in siguranta. Uneori, cand de afara se auzeau zgomote sau voci Secretul dorea sa verifice, sa afle cine este. Astfel deschidea putin usa, si usor isi furisa privirea afara, dar de fiecare data era sa fie " prins ", pentru ca, de fapt, toate zgmotele, erau facute intentionat pentru a-i atrage atentia, iar ceilalti il pandeau cu ochi lacomi pentru a-l vedea si pentru a se lauda ca l-au vazut. Secretul era vigilent de cele mai multe ori si se retargea in momentul porivit neprovocand nici un fel de suspiciune. Dar, intr-o zi a cazut in capcana Curiozitatii. Acest lucru a fost posibil doar pentru ca Nebunia s-a imprietenit cu Pasiunea. Astfel Secretul s-a lasat pe mana Nebuniei si plin de elan a deschis usa mult prea tare si ceilalti l-au prins. Dupa ce e a fost prins, secretul incearca sa scape, sa gaseasca scuze, incearca chiar sa faca o intelegere cu hotii care i-au furat "sufletul" , dar e in zadar, deja “sufletul“ lui a fost aflat de toti ceilalti, acesta imprastiindu-se in aer asemeni fumului unei lumanari arzande. Pasiunea a tradat Secretul."

A simple story....

Am plans in bratele tale in acea seara nu pentru ca mi era dor de mama, ci pentru ca atunci aflasem cat de serioasa si profunda e placerea ta sa te intalnesti cu ea. Si lacrimile au curs pe pieptul tau, si te strangeam in brate nu din dorinta de a te durea, ci din dorinta de a te face sa stai dracului acolo, mereu. Apoi mi-am dat seama ca nu te vreau asa. Nu merit eu mai bun, nu meriti tu un om ca mine. Si de a doua zi am inceput sa fiu mai atenta, sa umblu in tel tau cand erai la dus, sa merg in locurile n care ziceai ca mergi. Nu a durat mult pana v-am vazut la o cafenea pe Oxford street, atitudinea ta de patron se eticheta in locurile pe care le frecventai. Te-am apelat naiva crezand ca nu imi raspunzi, dar cat de bun esti, am admirat calitatea asta mereu. Ti-am spus ca te iubesc si ca zambesc multumita ca esti al meu. Mi-ai vorbit la fel de frumos fara sa te ridici de la masa, intinzand mana sa-mi mangai obrazul. Zambind fericit.
Si apoi am incetat si sa te urmaresc si sa plang. Vedeam clar. Plec. Nu am un job, cu tine nu am ce face. Plec, fug la mama. Nu am vrut sa iti spun ca nu ma mai intorc atunci in aeroport, dar mi-a venit sa vomit uitandu-ma in ochii tai inlacrimati, probabil de excitare, ca ai mai mult timp liber. Ti-am spus simplu: "Nu ma mai intorc. Nu am de ce, nu mai reprezinti nimic." am plecat inainte sa marai o jumatate de litera. Nu a trecut o saptamana si ai venit dupa mine, ti-ai dat seama aia, ti-ai dat seama cealalta... Te ascult fara sa comentez vreo ceva si chiar ma rogi sa scuip venin catre tine... Dar tu nu pricepi, te iubesc la fel de mult pe cat te urasc, si decat sa mai faci cicatrici prefer sa-ti fac fata cu stoicism si sa astept sa pleci cand te plictisesti. Apoi... Vad eu!
Niste nenorociti de jucatori sunteti la fel cum femeile sunt curve. Sunt prea tanara sa zic raspicat "N-am nevoie de niciun barbat!" , dar am invatat jocul fi-r-ati ai naibii de dobitoci.

Al 6-lea Simt

Pentru a cuceri imposibilul este necesar sa cuceresti posibilul.
Ai incercat vreodata sa te joci in toate dimensiunile pe care mintea ta iti permite sa le stapanesti? Nu mi spune ca singura dimensiune pe care o vezi e cea paralela si perpendiculara privirii tale.
Si nu vorbesc de imaginatia pe care ai sa tinzi sa mi-o incadrezi la cazuri clinice.
Ai sa-mi spui ca singura realitate in care crezi e cea pe care o atingi, o vezi, o auzi, o mirosi, o gusti.
Ceea ce eu percep ca fiind corpul meu, sau lumea inconjuratoare este rezultat al senzatiilor primite prin cele cinci simturi.

Asadar,nimic din ceea ce vad, nu exista DE LA SINE, ci doar ca si rezultat al perceptiilor simturilor mele.

Daca am incerca sa dezvoltam toate simturile noastre, am descoperi un simt nou.Al saselea simt. Sufletul. Am avea o vedere proaspata si noua asupra dimensiunilor in care ne putem desfasura viata pe Pamant.
Cati din noi percep SUFLETUL ca si un simt? Dar realitatea, cea despre care credem ca o vedem cu cele cinci simturi ale noastre, oare nu e altfel daca e simtita cu SUFLETUL?
De fapt am inceput sa ma joc, incercand sa traiesc in alte dimensiuni, decat cea in care suntem impreuna. Apoi am incercat sa te fac sa vezi si tu,ca e posibil, ca nu e o nebunie de-a mea, sau vreo descoperire fantastica. Realitatea mea nu e obligatoriu cea eronata. Se zice ca de obicei minoritatea are dreptate...dar majoritatea invinge. Eu nu ma lupt. Nu ma mai lupt nici cu tine, dar ce e mai important nu ma mai lupt nici cu mine. Eu doar am incetat sa mai traiesc pe Taramul Plat. La mine e sferic si sunt din ce in ce mai curioasa, ce se afla pe partea cealalta. Acum mi se pare banal si caraghios, faptul ca incercam sa inteleg cele mai stupide lucruri. Cautam gustul perfect, culoarea care sa mi bucure vazul, cautam fericirea. Fericirea e o chestiune de perceptie. La fel ca Binele si Raul. Fiecare o percepem diferit. Incerc sa gasesc ADEVARUL. LUMINA.
Si pentru asta am nevoie de SUFLET.
Ce este SUFLETUL?

Iubesc guvernul chinez

" Sistemul "un copil de familie", în cadrul căruia toate sarcinile sunt monitorizate, şi chiar întrerupte dacă este nevoie, a fost impus pentru a controla creşterea populaţiei. China are deja cea mai mare populaţie din lume, de 1,3 miliarde de locuitori." Cum să nu-i iubeşti pe chinezi? Ce soluţie simplă pentru a evita suprapopularea. Ce soluţie vor găsi mult prea luminaţii noştri lideri pentru a evita inmulţirea acestei etnii, autointitulată rromă, datorită căreia toţi românii sunt identificaţi, oriunde in lumea asta, ca fiind ŢIGANI?

Iată un articol publicat în Ziarul de Cluj de către Ioan Abrudan la 29 noiembrie 2007

”Catre Parlamentul Romaniei, Domnilor Senatori si Deputati :

In ultimul timp tema principala a stirilor a fost legata de reactia ostila împotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene.

Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor
stabiliti in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infracţional al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor. Această etnie nu este specifică Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai ales cu numele tarii noastre: Romania, raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului roman.

Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se întrepatrund termenii “romeno” si “rom”, este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri.

Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens
invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse
scandeaza: “tiganii, tiganii”, referindu-se la romani. Rezultatul pe
termen mediu si lung pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele
europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.

Tiganii sunt un popor migrator. Migrarea tiganilor din India in Europa s-a facut intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele etnic pe care il poarta astazi , Tigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna “de neatins”. Prima atestare a tiganilor in Imperiul Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a tiganilor incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 – 1419 ii intalnim in toata Europa Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de tigani coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a inceput mult inainte de valul de tigani veniti din Romania). In deceniul urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de egipteni” (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il poarta si astazi.

Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia: “Satra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
“Tigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la “Athinganoi”, secta religioasa
grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au apartinut niciodata acestei secte.

Gypsy” vine de la “Egyptian” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.

“Yansser” cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Precum se vede, tiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman, mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie informatie scrisa despre prezenţa tiganilor pe teritoriul Romaniei datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova, tiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada cea mai buna a tiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii ’70 PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe tigani, un fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de tigani care au lansat o politica de formare a unui nationalism tiganesc de colonizare a satelor satesti si svabesti cu tigani adusi nu numai din toata Romania, dar adusi si din exteriorul Romaniei (Cum va explicati ca in satele din sasime sau svabime in care nu vezi tipenie de alta etnie decat de tigani ce vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?).

Imediat dupa ’90 Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publica la
Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru tigani, precum si infiintarea de catedre universitare tiganesti. Aceasta ascensiune a unor tigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un tigan. Datorită originii sociale “sanatoase” tiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sarace. Acesti tigani adevarati, oameni ajunsi in anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ tiganii au facut un important progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al tiganilor pana in anii ’50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou construite, iar din anii ’70, ’80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de tigani.

Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in ’71 era un tigan care fusese deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit. 2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in ’71-’72
3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din ’71 unde apare prima oara etnonimul de Rom
5) Anii ’70 inseamna plecarea masiva a sasilor
6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.(Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).

Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul
populatiei de tigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor ’90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a tiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care folosindu-se de patura saraca a tiganilor, domina lumea interlopa, cu ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa 1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice tiganesti din Ardeal, a promovarii tiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism tiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, Romania.

Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept tigani, ci romani.

Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de tigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a tiganilor, se transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de “rom” simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma “romani/romanies” in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din Romania?

Agresiunea lexicala rom/roma/roman – romani/romani-romanies /romanians – romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii
si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex
dezvoltat de Fundatia Soros in Romania. Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei – sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu – dupa “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul “romi”, romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu “rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de “romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu “romani” si varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu “roma/romani/romanies”. Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul “DOM”, care pe limba originara a tiganilor inseamna “om”.

Prin denaturare (voita) “dom” s-a transformat in “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a trasformat in “roma” apoi in “romani” si in “romanies” . S-a ajuns astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza . Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani se vor afisa linkuri cu tigani) Practic denumirile sunt identice.

In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta
din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului “tigan” in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman.
Presiunile continua si in 2001, Petre Roman, ministrul de externe,
semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre
prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de
autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in
toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative, si nu obligatorii.

Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care
este un principiu european general. Dar in cadrul procesului de
autoidentificare nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In condiţiile In care Romania ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul roman. Realitatea a dovedit contrariul.

In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti. Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populaţiei de tigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.

In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al
12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman. Luand in considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la romani şi maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia Romaniei, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeană apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.

In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat ţiganesc in Romania, ca Romania va fi in curand tara tiganilor.

Orice nationalism se bazeaza pe:
1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase
demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o
limba tiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax,
exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum
vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah. Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept “Romani” cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca “un dialect al limbii romane” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”. Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna

Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au
nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa
lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan
peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.”

Balans

Nu te mint! Cu tine sunt cea pe care o stii, sunt cea pe care o iubesti. Nimic din ce-ti spun nu e tapat sau ondulat. Sunt ceea ce sunt. M-am creat singura dintr-o lingura de pulbere suflata de la unul la altul, la granita dintre doua orasele mici de provincie.
Nu mi s-a dat mult, doar un pumn de iubire si doi pumni de intrebari fara raspunsuri. Am alergat intre o parte si alta a balasoarului, incercand cu naivitate sa cred, ca voi reusi singura, sa fac un echilibru. Nu se poate, mi-am zis, intr-un moment de intelepciune irepetabila. Si am luat-o de la capat. Cu alergarea.
Ma uit in oglinda si vad doar produsul trecator al parintilor mei. Incerc sa ma privesc in ochi si sper ca voi vedea in ei, nemurirea pe care mi-a oferit-o mama.
Dar sunt goi. Nu-mi spun nimic. Ma intorc cu spatele la oglinda, inchid ochii si-mi citesc in suflet. Ma chinui cu greu, si reusesc pana la urma sa citesc doar vreo doua randuri, pastrate de demult. Ma inchid la loc, si cos cu maiestria unui chirurg. Cicatricea e invizibila.
Nu pot sa te mint. De fapt eu nu mint. Incerc prin cuvinte si prin mine sa spun, sa strig. De ce-as minti? Cat timp am eu, sa te lamuresc, mai apoi, ca lucrurile nu sunt ce par a fi? Cat timp as mai avea eu, sa-ti cer sa ma ierti ca te-am mintit?
Da! Sunt si eu dedublata. In mine...si....in mine. Eu sunt si EU si EU.
Imi asum dedublarea si merg inainte. Si alerg la nesfarsit intre un capat si altul al balansoarului, incercand sa il echilibrez, si stau injumatatita intre un orasel si altul, intre o mama si alta mama, intre un mormant si alt mormant, intre o vinovatie si alta vinovatie, intre o respiratie si alta respiratie. si simt ca ma rup, uneori. si vreau si nu vreau, si iubesc si nu iubesc.
E totusi un echilibru, draga mea. E propria mea balanta, pe care o masluiesc zilnic, incercand sa o mentin, egala si verde. Si e soare peste ea, atunci cand decid eu sa fie soare. Si ploua atunci cand eu decid sa ploua. Asa am ales eu pana la urma sa joc. Intre o stare si alta, intre o lume si alta lume. Si e obositor, si e trist.
Si doare... sa fii EU! Dar e bine, pentru ca esti acolo, pentru ca ma iubesti...asa in balansul meu, pentru ca sunt raza ta de soare si idealul tau. Pentru ca esti eu si-ti place sa fii asa.

"Dintr-odata, fiinta mea s-a rupt in doua. Una care juca cu piesele albe, alta care juca cu piesele negre. Aceste jumatati din mine se combinau, se refaceau, se reuneau, intr-o continua sfasiere si reconstituire a unitatii mele....Ma luptam corp la corp cu mine insumi, dar nu ca sa creez ceva, ci sa castig o partida pe care in acelasi timp o pierdeam. Pentru ca dedublarea mea era insotita, de o rapida dezagregare a tuturor lucrurilor normale. Acum nu mai aveam nici o sansa. Nu mai puteam castiga nici o partida fara ca ea sa insemne in acelasi timp o infrangere. La jumatatea oricarui elan urma o jumatate de prabusire. Eram sfasiat in doua si ma sfasiam si mai mult. Incepeam sa ma suspectez pe mine insumi si, cumva sa ma apar de propria mea umbra sau sa o urmaresc banuitor pe furis ca sa-i aflu intentiile. Cel ce ma privea in oglinda era adversarul meu. Trebuia sa nu ma uit in ochii lui ca sa nu ma divulg. Trebuia sa ma feresc de mine si trebuia sa ma lovesc pe ascuns."
Viata pe peron-Octavian Paler

Confensiuni

Spui ca sunt trista. M-ai intrebat de atatea ori incat am inceput sa analizez, am pus mana pe pix, pixul pe hartie si am inceput sa insir in doua coloane pro si contra, ce se intampla.
Nu e echilibru perfect, dar n-am nevoia de egalitatea balantei, doar pentru ca balanta mea a tras mai mult contra aproape mereu, doar pentru asta sunt ce sunt, si-mi place cum sunt...dar acum....MI-E DOR!
Nu ai ideea cum mi se zvarcoleste sufletul de dorul de casa, de mama, de frate, de tine. Casa mea dulce, sta acolo fara mine si eu aici. Sunt clipe in zi in care imi musc bratul ca-mi vine sa-mi sfasii carnea din cauza durerii ascutite din inima si din minte. Doare peste tot, cand deschid ochii, cand ii inchid, vad, visez sa fiu intre voi, va vreau atat de tare inapoi ca nu mai am rabdare sa treaca timpul, nu mai am rabdare sa termin tot din farfurie, ma ridic de la masa fara sa termin de mancat macar o data.
Da, sunt trista. Sunt trista ca mi-e dor si nu pot face nimic acum, nu a venit momentul sa fac alegerea care sa ma aduca aproape de casa. N-am tras toate sforile, n-am incercat tot, nu am luptat indeajuns incat sa spun "Gata!". Am curaj sa merg pana la sfarsit, am curaj sa va iubesc si sa va duc dorul pana nu mai am aer sa respir, am curaj sa sper ca ma veti iubi la fel de mult ca atunci cand va mangaiam obrazul.
Am curaj chiar daca uitati, eu am curaj sa imi lipsiti.

Substitut

Dar ce pana mea e rau in a fi singur? Mi s-a spus mereu: "E bine sa socializezi!" , "Comunicarea este foarte importanta!" , "Prietenii adevarati vor fi acolo!" , "Spune ce simti, exteriorizeaza-te!". Pana acum nu mi s-a intamplat nimic bun facand lucrurile astea. Prietenii adevarati nu au fost acolo, daca am spus ce am simtit, l-am panicat pe ascultator si ma evita de atunci, si nu, nu e bine sa socializezi, pentru ca asta consuma energie cu oameni, in general prosti, daca ai norocul sa fie destepti, e perfect, deoarece interactionezi in alt mod si discutia devine interesanta, lucru care depaseste cu mult terminul de socializare. Am lasat la sfarsit asta cu comunicarea pentru ca nu m-am hotarat in privinta ei, importanta este dar e mai important ce comunici si ce iti este comunicat.
Cand ceva se schimba, ai tendinta de a luat totul de la zero de parca tot ce ai fost pana in acel moment se sterge si te simti un fel de super erou traind cu impresia total gresita ca asta e sansa de a deveni omul care ti-ai dorit intotdeauna sa fii. Incerc copilareste sa fiu draguta si politicoasa cand nu vreau sa fiu draguta si politicoasa, ma straduiesc sa nu tip cand vreau sa tip si ma chinui foarte tare nu imi pese cand de fapt imi pasa prea mult si doar la asta ma gandesc. Schimbarea este buna dar iti cam zdruncina temeliile. Ce am schimbat eu acum este probabil cea mai buna decizie din viata mea si poate nu acum, dar mai tarziu, datorita acesteia voi fi fericita pe deplin. Desi sunt fericita si acum, dar nu in totalitate. Ideea schimbarii de acum e singuratatea. Oh Doamne, ce placere sa nu-ti sune telefonul continuu, sa nu ti se ia telecomanda din mana, sa nu fii intrebat "De ce?" indiferent de context, pur si simplu orgasmatic, o placere orgasmatica. Nu stiu daca exista sexpresia asta, daca nu, o inventez eu acum.
In general, nu vorbesc despre nimic. Nimic memorabil azi sau ieri, nimic din ce simt, nimic din ce se intampla in Japonia, dar intr-un fel sau altul, am ajuns la concluzia ca am prea mult bagaj emotional nefolositor si care e atat de greu si atat de stresant, incat nu-mi doresc nici macar la categoria "amintiri" sa ma incarc cu el.Pai si uite cum fac. Il pierd. Il uit in gara din comuna Tufesti, judetul Braila. Cine vrea poate sa smotoceasca in el, dar se poate amuza foarte putin spre deloc, sa ia ceva se numeste furt plus ca nimic de acolo nu e pe bani, iar sa trimita pe la ziare gen "Povestea mea". "Intamplari adevarate" , etc. e violarea intimitatii, deci tot delict, si eu acuma presupun ca toti oamenii de acolo is drepti si le e frica de politie. Oricum nici strainii nu au ce face, cum nici eu nu am ce face cu el, de asta il uit. Acolo. Ca daca imi trebuie, poate ma intorc.
Nu pot fi substitut. Acest lucru m-a obosit foarte tare, atat de tare ca am fost aproape de a renunta la lucruri pentru care am luptat sa le obtin. Nu pot fi mama X si / sau iubita Y si /sau prietena Z. Pot fi mama, iubita si prietena, chiar toate trei deodata, dar EU in locuri deja prestabilite, eu in ecuatia XYZ devin obosita pana la deprimare. Plus ca urasc matematica din strafundul adancului meu suflet si matematica nu e buna, e caca. Din aceasta ipoteza, in urma demonstratiei de mai sus, tragem concluzia ca si ecuatia XYZ nu e buna, e caca.
Cum spui tu draguta uneori, "nu pun intrebari, ca mi-e frica de raspuns". Eu nu mai astept raspunsuri, desi intrebarile raman dar realizez ca ele nu au voce, ceea ce e super si in plus, nici macar nu sunt corecte. Intrebarile mele nu sunt ce vreau sa stiu, ele sunt pentru ca am fost intr-un impas.
De azi pot!. De azi am timp! Si pentru ele, si pentru ea, si pentru el. si pentru tine, dar mai ales pentru mine. Eu sunt cea mai pizdoasa, cea mai coioasa si cea mai tare din parcare. Bineinteles, inafara de tine, tu ramai femeia ideala, dar nu ti-o spun des ca apoi ai sa uiti ca eu is cea mai tare.
Si experienta scrisului este cathartica. Si aici ai dreptate. Prin randurile astea am dormit cam 17 ore si m-am odihnit indeajuns ca am din nou rabdare cateva luni.

just acting all day

Si urasc ca m-am nascut asa.
Reguli, multe si prea absurde. Stiu ca sunt o actrita minunata, macar atat am inteles din Dumnezeul meu, ca trebuie sa arat ceva, sa demonstrez mereu ceva, cuiva. Imi amintesc prima oara cand am pus la indoiala ce ma invata mama, ce suparata a fost, nu a vorbit cu mine o luna, tata mi-a aplicat lectia coborand militaria din pod. Atunci m-am decis sa tac. Eu stiu, pentru ca vad.
Stiu ca toate regulile noastre de fapt nu reprezinta nimic, eu una, nu ma simt mai buna, mai credincioasa, pentru ca seara trebuie sa-mi iau lenjeria intima de tarfa si sa dansez lasciv in fata libidinosului pe care mi l-au ales parintii pentru ca "are potential si trebuie sa-ti asculti parintii". Nu pot discuta cu surorile mele, cred in sinea mea ca si ele sunt la fel, dar nu avem voie. Nu avem voie multe, si totusi suntem considerati a fi printre oamenii ce detin fericirea si puterea financiara in lume.
In primul an de casatorie am crezut ca voi fi o sotie si o mama minunata, acum ma multumesc sa fiu doar mama, desi imi invat copii sa creasca la fel ca mine, sa creasca umil si sa plece capul. Mi-as fi dorit sa nasc un baiat prima oara, fara sa maltratez inca doua suflete feminine daruindu-le viata mea, dar nu pot spune nimic, poate ele isi vor gasi multumirea in sclavie.
El, sotul, nu e bun, nu e bun la nimic in ce face, nu e bun la munca, nu e un tata bun, nu e un om prietenos si primitor, nu e respectuos, e foarte neingrijit si grandoman. Dar prin faptul ca are incredere in el si ca noi, cei din casa nu ii incalcam niciodata poruncile ii oferim acel impuls, acel sentiment ca el stie ce-i mai bine. Nu imi pierd rabdarea, nu am voie nici macar sa simt altceva decat ce imi impune el, am indraznit o data si "corectia a fost pe masura faptei mele" cum s-a exprimat el atunci.
Si sunt tanara si as putea sa plec, sa plec in locul unde am voie sa mananc, unde am voie sa-mi tin copilul in brate chiar daca e sambata, unde pot sa aprind lumina si sa desfac un plic, unde pot atinge banii si portiera masinii.
Si totusi ii pup mana cand mi-o intinde sotul, mai omorand o bucatica din sufletul meu. Poate reusesc sa omor tot macar sa nu ma mai gandesc. Mai bine ma gandesc ce culoare trebuie sa aiba jartierele diseara, ultima oara s-a plans ca e prea mult negru, vrea rosu. Prostule, port negru pentru ca asa sunt inauntru, cu un suflet mai negru decat smoala, si uitandu-ma la tine cum stai cu o mana incatusata de pat si cu cealalta frecandu-ti membrul tandru si nu ma pot gandi decat ca as vrea sa te fac sa suferi si sa te omor sa nu-ti mai vad privirea aia cum ca eu doar asta imi doresc, penisul tau.
Imi fugaresc repede gandurile si te iau in gura. Asa m-am nascut, o prostituata in pat, o evreica supusa si o femeie mica.

Mica mea colectie

Colectionez zile. Gesturi si priviri. Colectionez cate un zambet, chiar daca nu imi este adresat... Imi place sa am siruri de locuri in care sa respir si sa visez. Am rafturi de povesti si albume cu amintiri. Pe langa toate astea, undeva, se gasesc si acele posibilitati pe care nu le-am trait. Mai am un caiet plin de cuvinte pe care nu le-am rostit niciodata si un alt caiet in care am scris oamenii carora nu le-am spus nimic, nici macar atunci cand ar fi trebuit. Colectionez flori frumoase si picuri de ploaie. Am putine idei... insa uneori le imprumut pe ale altora. Duminicile imi place sa vanez nori, niciodata nu ii prind. Totusi, imi place sa am numai ce e frumos. Asa ca am inceput de ceva timp sa caut momente faine. Nu se gasesc atat de usor, insa atunci cand apar la vreo licitatie.... Candva am avut, in aceasta mica colectie, am avut sentimentul ca sunt fericita. Cu toate astea, imi scapa ceva. Lipseste un lucru foarte important din colectie.

Uneori am impresia ca lipsesc chiar eu.