Balans

Nu te mint! Cu tine sunt cea pe care o stii, sunt cea pe care o iubesti. Nimic din ce-ti spun nu e tapat sau ondulat. Sunt ceea ce sunt. M-am creat singura dintr-o lingura de pulbere suflata de la unul la altul, la granita dintre doua orasele mici de provincie.
Nu mi s-a dat mult, doar un pumn de iubire si doi pumni de intrebari fara raspunsuri. Am alergat intre o parte si alta a balasoarului, incercand cu naivitate sa cred, ca voi reusi singura, sa fac un echilibru. Nu se poate, mi-am zis, intr-un moment de intelepciune irepetabila. Si am luat-o de la capat. Cu alergarea.
Ma uit in oglinda si vad doar produsul trecator al parintilor mei. Incerc sa ma privesc in ochi si sper ca voi vedea in ei, nemurirea pe care mi-a oferit-o mama.
Dar sunt goi. Nu-mi spun nimic. Ma intorc cu spatele la oglinda, inchid ochii si-mi citesc in suflet. Ma chinui cu greu, si reusesc pana la urma sa citesc doar vreo doua randuri, pastrate de demult. Ma inchid la loc, si cos cu maiestria unui chirurg. Cicatricea e invizibila.
Nu pot sa te mint. De fapt eu nu mint. Incerc prin cuvinte si prin mine sa spun, sa strig. De ce-as minti? Cat timp am eu, sa te lamuresc, mai apoi, ca lucrurile nu sunt ce par a fi? Cat timp as mai avea eu, sa-ti cer sa ma ierti ca te-am mintit?
Da! Sunt si eu dedublata. In mine...si....in mine. Eu sunt si EU si EU.
Imi asum dedublarea si merg inainte. Si alerg la nesfarsit intre un capat si altul al balansoarului, incercand sa il echilibrez, si stau injumatatita intre un orasel si altul, intre o mama si alta mama, intre un mormant si alt mormant, intre o vinovatie si alta vinovatie, intre o respiratie si alta respiratie. si simt ca ma rup, uneori. si vreau si nu vreau, si iubesc si nu iubesc.
E totusi un echilibru, draga mea. E propria mea balanta, pe care o masluiesc zilnic, incercand sa o mentin, egala si verde. Si e soare peste ea, atunci cand decid eu sa fie soare. Si ploua atunci cand eu decid sa ploua. Asa am ales eu pana la urma sa joc. Intre o stare si alta, intre o lume si alta lume. Si e obositor, si e trist.
Si doare... sa fii EU! Dar e bine, pentru ca esti acolo, pentru ca ma iubesti...asa in balansul meu, pentru ca sunt raza ta de soare si idealul tau. Pentru ca esti eu si-ti place sa fii asa.

"Dintr-odata, fiinta mea s-a rupt in doua. Una care juca cu piesele albe, alta care juca cu piesele negre. Aceste jumatati din mine se combinau, se refaceau, se reuneau, intr-o continua sfasiere si reconstituire a unitatii mele....Ma luptam corp la corp cu mine insumi, dar nu ca sa creez ceva, ci sa castig o partida pe care in acelasi timp o pierdeam. Pentru ca dedublarea mea era insotita, de o rapida dezagregare a tuturor lucrurilor normale. Acum nu mai aveam nici o sansa. Nu mai puteam castiga nici o partida fara ca ea sa insemne in acelasi timp o infrangere. La jumatatea oricarui elan urma o jumatate de prabusire. Eram sfasiat in doua si ma sfasiam si mai mult. Incepeam sa ma suspectez pe mine insumi si, cumva sa ma apar de propria mea umbra sau sa o urmaresc banuitor pe furis ca sa-i aflu intentiile. Cel ce ma privea in oglinda era adversarul meu. Trebuia sa nu ma uit in ochii lui ca sa nu ma divulg. Trebuia sa ma feresc de mine si trebuia sa ma lovesc pe ascuns."
Viata pe peron-Octavian Paler