Confensiuni

Spui ca sunt trista. M-ai intrebat de atatea ori incat am inceput sa analizez, am pus mana pe pix, pixul pe hartie si am inceput sa insir in doua coloane pro si contra, ce se intampla.
Nu e echilibru perfect, dar n-am nevoia de egalitatea balantei, doar pentru ca balanta mea a tras mai mult contra aproape mereu, doar pentru asta sunt ce sunt, si-mi place cum sunt...dar acum....MI-E DOR!
Nu ai ideea cum mi se zvarcoleste sufletul de dorul de casa, de mama, de frate, de tine. Casa mea dulce, sta acolo fara mine si eu aici. Sunt clipe in zi in care imi musc bratul ca-mi vine sa-mi sfasii carnea din cauza durerii ascutite din inima si din minte. Doare peste tot, cand deschid ochii, cand ii inchid, vad, visez sa fiu intre voi, va vreau atat de tare inapoi ca nu mai am rabdare sa treaca timpul, nu mai am rabdare sa termin tot din farfurie, ma ridic de la masa fara sa termin de mancat macar o data.
Da, sunt trista. Sunt trista ca mi-e dor si nu pot face nimic acum, nu a venit momentul sa fac alegerea care sa ma aduca aproape de casa. N-am tras toate sforile, n-am incercat tot, nu am luptat indeajuns incat sa spun "Gata!". Am curaj sa merg pana la sfarsit, am curaj sa va iubesc si sa va duc dorul pana nu mai am aer sa respir, am curaj sa sper ca ma veti iubi la fel de mult ca atunci cand va mangaiam obrazul.
Am curaj chiar daca uitati, eu am curaj sa imi lipsiti.