Si urasc ca m-am nascut asa.
Reguli, multe si prea absurde. Stiu ca sunt o actrita minunata, macar atat am inteles din Dumnezeul meu, ca trebuie sa arat ceva, sa demonstrez mereu ceva, cuiva. Imi amintesc prima oara cand am pus la indoiala ce ma invata mama, ce suparata a fost, nu a vorbit cu mine o luna, tata mi-a aplicat lectia coborand militaria din pod. Atunci m-am decis sa tac. Eu stiu, pentru ca vad.
Stiu ca toate regulile noastre de fapt nu reprezinta nimic, eu una, nu ma simt mai buna, mai credincioasa, pentru ca seara trebuie sa-mi iau lenjeria intima de tarfa si sa dansez lasciv in fata libidinosului pe care mi l-au ales parintii pentru ca "are potential si trebuie sa-ti asculti parintii". Nu pot discuta cu surorile mele, cred in sinea mea ca si ele sunt la fel, dar nu avem voie. Nu avem voie multe, si totusi suntem considerati a fi printre oamenii ce detin fericirea si puterea financiara in lume.
In primul an de casatorie am crezut ca voi fi o sotie si o mama minunata, acum ma multumesc sa fiu doar mama, desi imi invat copii sa creasca la fel ca mine, sa creasca umil si sa plece capul. Mi-as fi dorit sa nasc un baiat prima oara, fara sa maltratez inca doua suflete feminine daruindu-le viata mea, dar nu pot spune nimic, poate ele isi vor gasi multumirea in sclavie.
El, sotul, nu e bun, nu e bun la nimic in ce face, nu e bun la munca, nu e un tata bun, nu e un om prietenos si primitor, nu e respectuos, e foarte neingrijit si grandoman. Dar prin faptul ca are incredere in el si ca noi, cei din casa nu ii incalcam niciodata poruncile ii oferim acel impuls, acel sentiment ca el stie ce-i mai bine. Nu imi pierd rabdarea, nu am voie nici macar sa simt altceva decat ce imi impune el, am indraznit o data si "corectia a fost pe masura faptei mele" cum s-a exprimat el atunci.
Si sunt tanara si as putea sa plec, sa plec in locul unde am voie sa mananc, unde am voie sa-mi tin copilul in brate chiar daca e sambata, unde pot sa aprind lumina si sa desfac un plic, unde pot atinge banii si portiera masinii.
Si totusi ii pup mana cand mi-o intinde sotul, mai omorand o bucatica din sufletul meu. Poate reusesc sa omor tot macar sa nu ma mai gandesc. Mai bine ma gandesc ce culoare trebuie sa aiba jartierele diseara, ultima oara s-a plans ca e prea mult negru, vrea rosu. Prostule, port negru pentru ca asa sunt inauntru, cu un suflet mai negru decat smoala, si uitandu-ma la tine cum stai cu o mana incatusata de pat si cu cealalta frecandu-ti membrul tandru si nu ma pot gandi decat ca as vrea sa te fac sa suferi si sa te omor sa nu-ti mai vad privirea aia cum ca eu doar asta imi doresc, penisul tau.
Imi fugaresc repede gandurile si te iau in gura. Asa m-am nascut, o prostituata in pat, o evreica supusa si o femeie mica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu